Omul..un întreg

Suferinţa, fie ea fizică sau psihică, este parte integrantă din existenţa terestră. Şi nu e om care să fi fost scutit de ea…Se pare că, într-o anumită măsură măcar, ea ne ajută să “evoluăm”. Dar dacă depăşeşte anumite limite de intensitate sau timp, ea ne încetineşte urcuşul, ne leagă aripile. Şi atunci trebuie să căutăm…Să căutăm căi de a ieşi din impas.
Unii aleg să meargă la medic care îi consultă – îi ascultă cu stetoscopul, se uită în gât, le palpează abdomenul, le face un ekg sau o radiografie etc. În final le spune: „ai boala X” şi le scrie o reţetă cu 4-5 feluri de tablete sau fiole pe care el le indică, de obicei, tuturor pacienţilor cu boala respectivă, pentru că aşa a învăţat în şcoala medicală. Iată calea comodă. Nu neapărat simplă, dar oricum mai comodă. Pentru cei care o aleg e relativ uşor: fac tratamentul după schema pe care le-a indicat-o medicul, mai ţin eventual şi un pic de regim…Dar nu-şi pun prea multe întrebări şi toată responsabilitatea cade pe umerii medicului.
Dar poate că boala nu e un lucru atât de simplu…Ne-am întrebat vreodată de ce apare? Poate că ea are un anumit rol în viaţa noastră şi nu e “o nenorocire care ne loveşte din senin.”
Poate că e un semn,o lecţie sau o încercare menită să ne călească spiritul,chiar cu preţul suferinţei fizice.
Am stat vreodată să privim în urmă la bolile noastre şi să ne întrebăm de ce o boală mai simplă, de exemplu o eczemă care a dispărut după ce am folosit unguentele prescrise de dermatolog, e urmată după un anumit timp de o boală mai gravă, de un ulcer gastric, de exemplu, sau de un astm? Să fie doar o coincidenţă?! Am stat să ne gândim că ficatul bolnav, de exemplu, nu există într-un organism perfect sănătos şi că toate organele noastre sunt într-o foarte strânsă legătură? Că suntem un întreg şi, în acelaşi timp,o fărâmă dintr-un TOT mai mare? Că omul e mai mult decât o maşinărie performantă, e mai mult decât suma ”pieselor” sale? Ne-am întrebat de ce sub un anumit stres o anumită persoană se îmbolnăveşte şi o alta nu? De ce se îmbolnăveşte un anumit organ şi nu altul?
În concepţia holistică omul este privit ca un TOT, ca un ÎNTREG indivizibil. Fiinţa umană nu este doar suma organelor sale, ci este un sistem integrat, un ansamblu de elemente care interacţionează permanent unele cu altele, în timp ce întreg sistemul interacţionează cu mediul înconjurător. Din interacţiunea componentelor sistemului rezultă proprietăţi pe care nu le pot manifesta părţile luate separat.
În speranţa descifrării misterului vieţii, cercetătorii s-au aplecat asupra materiei, asupra studiului organelor, ţesuturilor, celulelor, apoi moleculelor şi altor structuri din ce în ce mai mici, uitând cel mai adesea că ele sunt o părticică dintr-un întreg, dintr-o fiinţă capabilă de gândire, voinţă, sentimente …Şi atunci oamenii au simţit nevoia să îşi recapete identitatea, să-şi reia şi să-şi întărească legătura cu rădăcinile, cu Cel care ne-a creat şi care, ori de câte ori ne întoarcem la El, ne strânge la piept ca o mamă iubitoare şi ne vindecă…

-TAINE-

“…M-ai tors din nevăzute molecule.
Şi poate că, în carnea mea de om,
sunt mii de căi lactee minuscule,
un univers în fiece atom.

Poate pământul nostru totodată
e-o parte dintr-un fir de praf gigant.
Şi-n pulberea ce mi s-a pus e gheată
sunt galaxii aduse din neant…

Zidar fără mistrie, fără drişcă,
Tu chemi din vin, din absolutul NU.
Învârţi în cer morişcă în morişcă!…
Pe toate-odată forţa Ta le mişcă!
O, Tată, mă cutremur. Ce eşti Tu?

Cum ai ascuns sămânţă în sămânţă?
Un sâmbure e-un chivot. Şi în el,
alt chivot poartă altu-ascuns la fel.
Şi toate cer de mii de ani fiinţă.

Dar sufleul? Dar duhul? Lumi latente!
Ce taine-avem în noi şi nu le ştim!
Suntem neexplorate continente!
În lut nu sunt vibrări de sentimente.
Tu ce-ai ascuns în noi?… căci Te iubim…”

-C.Ioanid-